1 Iunie alături de scriitorul Spiridon Vangheli și de copiii din Republica Moldova

Am petrecut un 1 Iunie absolut miraculos, alături de 300 de copii de la patru grădinițe din comuna Cărpineni, raionul Hâncești, Republica Moldova. Gazda noastră a fost grădinița Lăpușnița, una dintre cele 933 de unități preșcolare renovate total sau parțial cu banii Guvernului României (100 milioane euro, fonduri nerambursabile).

Prietenii mei de la TVR Moldova au inițiat de câteva luni o campanie extraordinară – Ai carte, ai parte! Iar astăzi campania și-a propus să le aducă acestor copii bucuria lecturii și bucuria întâlnirii cu doi scriitori: Spiridon Vangheli, părintele lui Guguță și patriarhul literaturii pentru copii de peste Prut și un scriitor din România, iar cu mândrie vă spun că acela am fost eu.

Ne-am întâlnit cu 300 de copilași drăgălași, le-am povestit de ale noastre isprăvi scriitoricești, le-am

ascultat întrebările și le-am răspuns, apoi le-am oferit câte 60 de cărți scrise de noi.

Cele patru grădinițe ne-au făcut cadou programe artistice ale copiilor, Teatrul de păpuși Guguță, din Chișinău, ne-a oferit un spectacol pe cinste, iar copiii au primit cadouri, înghețată și cărți de la editura Prut Internațional.

Am putut vizita localul grădiniței, care arată senzațional, ne-am fotografiat cu copiii, am mâncat plăcinte moldovenești (hmm!) și am putut sta de vorbă aproape o zi cu cel pe care îl admir atât de mult. Spiridon Vangheli ne-a povestit fel de fel de întâmplări cu scriitori, mai cu seamnă cu Grigore Vieru, cu care a scris celebrul Abecedar în limba română. Este o adevărată enciclopedie, care poate fi consultată în legătură cu orice are legătură cu viața literară din Basarabia ultimelor șase decenii.

Mi-a apărat chiar coperta viitoarei sale cărți pentru copii, ”Școala vieții”, sfătuindu-ne asupra celor câteva variante pe care le are pregătite.

Este un om minunat, un mare scriitor, pentru care România ar putea face mai mult.

Pe drumul de întoarcere, l-am văzut pe Spiridon Vangheli, plecat de o viață de la țară, îngrijorat de seceta care amenință Moldova. ”Domnule Petru, uitați-vă la câmpuri. Deși este abia 1 iunie, sunt galbene, parcă este toamnă. Măi Sandu (șoferul de la TVR Moldova), dacă întâlnim vreun lan de grâu sau de păpușoi, să oprești, să vedem cum le merge”. Sandu nu a oprit, pentru că, în cei 70 de km, nu am întâlnit niciun lan de grâu sau de ”păpușoi”.

Și am mai văzut un Spiridon Vangheli preocupat de subiectele pe care trebuie să le găsească un scriitor de literatură pentru copii pentru acești țânci care spun: ”Măi, domnule Spiridon, ce-mi spui mine de sobă, că la mine căldura vine prin calorifer”. Și am mai văzut o preocupare vie, arzătoare pentru ce societate lăsăm acestor copii, pentru limba română, pentru viitorul Moldovei și pentru idealul de a avea o țară mai mare, cu munți, cu mare, cu istoria întreagă și cu literatura întreagă.

Am mai văzut mâhnirea că România nu acordă importanța care se cuvine literaturii pentru copii, că nu a existat ani mulți o revistă pentru copii, cum este acum ”Regatul Cuvintelor”. Dar și bucuria că a apărut, în sfârșit. Iar Spiridon Vangheli va apărea în al doilea număr al revistei.

A fost o acțiunea deosebită organizată de TVR Moldova. Mulțumesc tuturor, îndeosebi doamnei Marina Afanas, producător.