Cruciada pisicilor
Două mâţe-nspăimântate,
Ziua în amiaza mare,
Dau năvală într-o curte
Unde-ajung fără suflare.
Stau aşa… o clipă, două,
Sufletul să și-l mai tragă,
După care-și spun năvalnic
Supărarea lor întreagă.
„Miaoleu şi vai de mine,
Zice una, surioară,
Ne aşteaptă vremuri grele!”
„Cum se poate?” – „Astă seară,
Un vecin care-i prieten
Cu stăpânul nostru, spun,
Va aduce-aici un câine
Cam turbat şi cam nebun.
Ştii şi tu, Grivei, săracul,
Câine bun, prietenos,
A murit acum vreo lună
Înecându-se cu-n os.”
„Linişteşte-te, îndată,
Vrei să paţi vreun pocinog?
Zi mai bine, noul câine
E atât de rău, mă rog?”
„Un dezastru fără margini!
A umblat prin multe sate
Izgonind la nouă poşte
Mâţele nevinovate”.
„Dumnezeule, ce monstru!
Mi se rupe inimioara.
Cred că vrea să nu mai fie
O pisică-n toată ţara”.
„Chiar aşa, dar ştii prea bine,
Rasa noastră minunată
E puternică, surato,
Nu dispare dintr-o dată!
Hai să anunţăm degrabă
Toată partea motănească,
Să întâmpine duşmanul,
În luptă să-l nimicească.”
Au plecat să ducă vestea.
Uliţa cumplit vuieşte,
Oastea mâţelor se-adună,
De război se pregăteşte.
Imediat se strâng în curte
Într-o mare adunare,
Ca să afle cu ce arme
Vrea să lupte fiecare.
Unii-au zis să îl atace
La un colţ retras de stradă.
Nu-i soluţie mai bună
Ca această ambuscadă!
Alţii, motănei mai tineri,
Cu ştiinţă mai puţină,
Au cerut să îl înfrunte
Chiar pe faţă, pe lumină.
În final, ca să evite
Un posibil tărăboi,
Au ales în fruntea oştii
Un ministru de război.
Stând pe gardul din grădină,
Comandantul le vorbeşte:
„Să acţionăm degrabă!
Câinele nu bănuieşte
Că îl paşte răzbunarea.
Îl vom aştepta cu toţii
Chiar la gară. Cum soseşte,
Îl lovim în toiul nopţii”.
„Gata, şefu, spun pisoii,
De succes înfierbântaţi.
Aşteptăm să daţi comanda,
Năvălim când ordonaţi!”
Bine pregătiţi de luptă,
Mieunând cu demnitate,
Stau ca trupele prusace
În coloane ordonate.
Şi-au plecat, aşa, spre gară
Pentru-a pregăti terenul.
Nu puteau să piardă clipa
Când avea să vină trenul.
Către seară, totu-i gata
Şi începe aşteptarea;
Cercetaşii stau de veghe
Şi, atent, scrutează zarea.
Când abia se lasă noaptea,
Peste gară, peste sat,
Un cotoi anunţă iute:
„Trenul s-a apropiat!”
Şuieratul său puternic
Întăreşte-această ştire.
„Gata, a sosit momentul!”
Se aude prin oştire.
Cum se-ntunecase bine,
De puteai să-ţi pierzi galoşii,
Toţi motanii îşi montează
Ochelari cu infraroşii.
Din tranşeele ascunse
Sar îndată pe cărare.
Ordinul era s-aştepte
Dar nu mai aveau răbdare.
Se avântă cu furie
Câinele să-l prindă-n gară.
Din privirea lor ţâşneşte
Numai foc şi numai pară.
Unii caută pe-afară,
Alţii scotocesc prin săli.
„Unde este criminalul?”
Strigă cineva pe nări.
Când ajung, surpriză mare!
Trenul tocmai se urnise,
Iar peronul, ca prin farmec,
De mulţime se golise.
Dup-o lungă cercetare,
Au găsit un căţeluş
Ce stătea întins pe burtă
Peste perna lui de pluş.
Toţi pisoii-l înconjoară.
Vin în jurul lui degrabă.
Nici ministrul nu-nţelege
Ce se-ntâmplă şi întreabă:
„Tu ai fost trimis încoace
Să bagi spaima în pisici?!”
„Nu, eu, deocamdată, sperii
Motăneii cei mai mici!”
Când să spună comandantul
„Cruciada este gata!”,
Căţeluşul glăsuieşte:
„Staţi puţin, că vine tata!”
„Aoleu, se vait-o mâţă,
Unde este, băieţel?”
„Uite-l!” – „E sfârşitul lumii,
Tatăl e cât un viţel!”
Imediat se duce vestea:
„Inamicul a sosit!”
La această ştire proastă
Mâţele-au îngălbenit.
Şi, cum toamna pică frunza,
Veștedă şi fără viaţă,
Cad pisicile grămadă
În grădina cu verdeaţă.
Iar dulăul, plin de pete,
Un dalmaţian de rasă,
Îşi alintă juniorul
Şi-i şopteşte: „Hai acasă!
Drumul ăsta, măi băiete,
M-a cam obosit, ce zici?
Am crezut că stai de vorbă
C-o grămadă de… furnici!”
Din volumul ”Cruciada pisicilor”, Ed. Zorio 2012